Puține se cunosc despre crema de fistic și beneficiile pe care le conține. De aceea ne-am gândit că ar fi de folos dacă am face o incursiune în acest subiect.
Un pic mai mult despre fistic și crema fistic
În primul rând, cui i-a venit ideea sau mai bine zis de unde vine crema de fistic?
Ei bine, italienii sunt vinovați de această invenție, pentru că reprezintă un ingredient extraordinar care se poate folosi în deserturi.
Crema de fistic poate fi consumată asemenea untului, adică întinsă pe pâine. Este mai degrabă folosită ca și ingredient în construcția diverselor feluri de mâncare, în special pentru creearea deserturilor, cum ar fi: brioșe, torturi, prăjituri.
Crema de fistic Sunday bites este făcută din fistic copt și atât. Dar beneficiile din borcan sunt numeroase.
În primul rând este esențial să recunoaștem calitatea de bază a fisticului și anume că este un bun antiinflamator. De aceea, consumul moderat de fistic previne apariția și dezvoltarea multor boli.
Vitamina A și E sunt esențiale pentru o piele sănătoasă și bine hidratată. Fără B6 viața ar fi destul de confuză și enervantă – așa că la nevoie deschide borcanul cu cremă de fistic și gustă o linguriță pentru note mai calme și clare.
Știai că fisticul conține și L-arginină – un compus care ajută la relaxarea arterelor? Astfel se împiedică formare cheagurilor de sânge care în cele din urmă pot conduce la un atac de cord.
Fosoforul este un alt element esențial din fistic care, ce să vezi și ce să crezi ajută la prevenirea diabetului de tip 2.
Dacă simți că anemia îți bate în tâmple să știi că te poți baza pe o porție de fistic. Conține cupru, iar acest element necesar dietei ajută în asimilarea fierului în organism.
Sperăm că te-am convins că este un produs pe care trebuie să-l ții aproape și să-l consumi cu regularitatea. Avem și 2 rețete care te vor încuraja să comanzi borcanul cu cremă de fistic Sunday Bites.
Brioșe cu cremă de vanilie și crema fistic
Prima rețetă este pentru delicioasele brioșe. Nu e nimic mai plăcut decât să stai să admiri venirea oricărui anotimp cu o cafea și o brioșă alături. Sau este?
Această rețetă are 3 elemente principale: aluatul pentru brioșe, crema de vanilie și crema de fistic și este pentru 12 brioșe.
Pentru aluatul de brioșe ai nevoie de:
- 3 ouă,
- 60 ml de lapte,
- 125 g zahăr (brun sau alb),
- 125 g unt,
- 200 g făină,
- sare,
- 1 linguriță jumate praf de copt,
- esență de vanilie.
Pentru crema de vanilie ai nevoie de:
- 3 gălbenușuri de ou,
- ½ litri de lapte,
- 25g amidon,
- 100g zahăr,
- 25g făină,
- esență de vanilie,
- 3 foi gelatină.
Crema de fistic o găsești la Sunday bites.
Cum se face
Începe creația acestui desert cu crema de vanilie. Bate bine gălbenușurile cu zahărul până albesc de la atâta forță. Adaugă puțin lapte pentru a subția ușor compoziția. Restul de lapte se pune la fiert la foc mic până începe să fiarbă.
Între timp nu uita că făina și amidonul sunt următoarele elemente care trebuie încorporate.
Când laptele fierbe, ia oala de pe foc și toarnă în ea amestecul cu gălbenușurile de ou. Pune oala înapoi pe aragaz sau pe plita electrică și amestecă continuu până când observi că se îngroașă. Dar chiar și atunci e nevoie să mai amesteci un pic până când compoziția devine fină sau devine cremă.
Ai amestecat fără să te plictisești pentru că probabil asculți un podcast pe care ți l-a recomandat un prieten? Ia oala de pe foc și ai grijă să nu te arzi sau să verși crema.
Acum este momentul pentru infuzia cu esență de vanilie și pentru adăugarea gelatinei. Nu uita că gelatina trebuie preparată (citește instrucțiunile și bucură-te de experiment).
După tot „excitementul” creat mută crema de vanilie într-un alt vas pentru a facilita răcirea.
Între timp pregătește aluatul de brioșe.
Zahărul și untul trebuie împreunate, întortochiate, făcute să fie unul și același. Sparge ouăle, dar pe rând, nu toate deodată. Apoi încoporează-le alături de lapte și esența de vanilie.
Praful de copt trebuie să fie aruncat în prealabil în vasul cu făină, care mai apoi va avea aceiași soartă de împreunare cu celelalte ingrediente.
Lasă brioșele la cuptor la 180 de grade Celsius pentru 20-25 de minute.
În timp ce brioșele se coc termină amestecă crema de vanilie cu crema fistic până obții o pastă consistentă.
Când brioșele sunt gata, pregătește-te să le decorezi cu crema la care ai muncit puțin.
De ce zicem puțin? Fiindcă va fi atât de bună încât nu-ți va veni să crezi că ceva atât de gustos a putut fi gata în așa scurt timp.
Desigur că nu este o rețetă pentru un începător, dar orice este posibil.
Și acum pentru diversificare, o rețetă din trecut din Londra secolului 18.
Cremă londoneză
Dacă tot ziceam ca fisticul este „crème de la crème” printre alune, nuci şi seminţe, hai să detaliem. În secolele 18 și 19 denumirea de cremă era asociată unor deserturi care conțin alcool. Acestea erau servite în restaurantele din întreaga lume.
Ne-am inspirat dintr-o carte de bucate din secolul 18 a lui John Farley, șef bucătar la Taverna londoneză. Așa am alcătuit următorul desert, care este destinat doar adulților:
- 250 grame cremă de fistic,
- 1 lingură rachiu,
- 1 litru de lapte condensat,
- 2 gălbenușuri de ou,
- 1/4 – 1/2 cană zahăr, depinde cât de dulce preferați,
- suc de spanac (opțional, vezi nota de mai jos)
Combină crema de fistic, laptele condensat, gălbenușurile de ou, coniacul și zahărul împreună și încălzește-le ușor la bain-marie.
Amestecă ușor până când conținutul se îngroașă, aproximativ 15 – 20 de minute.
EXTRA TIP: Adaugă puțin suc de spanac, dacă vrei ca produsul final să aibe un verde mai intens (aproximativ 4 lingurițe).
Toarnă amestecul într-un recipient. Dă la frigider până se întărește crema, aproximativ 4 ore.
Presară fistic tocat pentru a servi și servește responsabil pentru că acest desert este nebunesc. Extra super delicios, o bombă calorică cu intenții de distracții și satisfacții.
Sper că am reușit să te tentăm măcar cu una dintre rețetele cu crema de fistic pe care să le încerci si să ne spui și nouă cum a fost, cum ți-a ieșit…. ți-a ieșit?
Ne găsești pe INSTAGRAM, dar și pe FACEBOOK, iar dacă nu ești adeptul social media atunci ne poți scrie pe e-mail la hello@sundaybites.ro
Spread kindness!